Totul a inceput in urma cu 8 ani,pe cand eram un bobocel inflorit la inceput de drum.Entuziasmata si emotionata,am facut primii mei pasi in scoala precum un elev ambitios ce promitea multe.
Acum ma uit in oglinda si vad altceva.Am crescut si m-am schimbat foarte mult.Insa ma intreb:am ramas oare la fel de ambitioasa ca la inceput de drum?Tind sa cred ca da.
In doar cateva luni voi ramane doar cu amintirea.Voi scrie ultimul paragraf in propriu-mi basm,care spre deosebire de celelalte,a inceput cu un zambet si se termina cu suspine.
Ma simt speriata,iar sfarsitul clasei a-8-a m-a prins nepregatita.Mi-e teama ca nu voi avea destul curaj si incredere in mine pentru a pasi catre largul orizont ce ma asteapta cu bratele deschise.Dar trebuie sa dau pagina din cartea vietii si sa trec mai departe,indiferent daca sufletul mi se va scalda in tristete.Trebuie doar sa-mi dau drumul la aripi si sa-mi fac avant pentru a putea zbura.Voi deveni un pictor si imi voi contura destinul asa cum imi doresc,nu cum sentimentele imi dicteaza.Sper doar ca desenul va iesi perfect,fara stersaturi.
Si cum fiecare secunda zboara,eu ma afund tot mai mult in nisipul auriu din clepsidra vietii.Ma voi desparti de colegii mei alaturi de care mi-am format aripile,de profesorii care au contribuit la metamorfozarea noastra.Le voi fi mereu recunoscatoare ca au existat in viata mea,ca m-au invatat ca dupa furtuna,mereu vine soarele.Asa se intampla si acum.
Dupa aceasta lupta launtrica,voi simti satisfactia ca ma pot mandri cu faptul ca ma aflu in bancile liceului dorit,ca port numele de liceean.Alaturi de noi colegi si profesori,fluturele din adancul inimii mele va explora lumea si va cunoaste satisfactiile celei mai frumoase perioade din viata omului.
Incepand de acum,voi lipi bucatile singuratice din inima mea si voi face un intreg.Cu o lacrima sidefata pe obraz,las in urma copilaria si imi centrez toate fortele pe viitor.
