Viata in culori
Liniste…In camera slab luminata eram doar eu si gandurile mele.In acea singuratate perisabila imi imaginam un unviers ignorant acoperit de draperiile imbacsite de mirosuri ilegale.
Un ciocanit abstract ma desparte de universul meu infinit de sperante si emotii.Era mama,cufundata ca de obicei intr-un abis al ignorantei.Niciodata nu mi-a inteles ideile originale si dorinta de a ma afirma cumva.Pentru ea,eu eram doar o fata putin cam ciudata uneori ce se cofunda in propria-I lume plina de halucinatii irationale.
Mi-a spus ceva,dar eu,ca de obicei,nu am bagat-o in seama.Asteptam momentul perfect pentru a sterge combinatiile de alb si negru in care viata mea se adancea.
M-am indreptat catre fereastra inchisa si am indepartat perdele prafuite.In aceea clipa,sulite de foc mi-au strapuns inima si au cuprins intreaga camera.
Mi-am revenit cu greu impactului.Am deschis ochii si am avut o mare surpriza.Contrastul perfect dintre culorile naturii m-a facut sa zambesc larg din nou.Albastrul senin al cerului imi facea sufletul sa vibreze de emotie.Mingea uriasa care se scalda parca in flacarile mistuitoare ale focului ma facea sa eman caldura.
Incepand de atunci,viata mea a cunoscut si culorile vesele,nu numai cele macabre.Din acel moment nu mai conta nimic,puteam sa mor.
